toggle menu

​narcoBranco - Labirint



Cu mulţi ani în urmă, m-am întovărăşit cu un subwoofer
Mi-a povestit atâtea încât am început să sufăr
Mi-a spus: „Mintea ta e ca un cufăr
Deschide-te, caută-te
Găseşte-te, apoi analizează-te!
Lucruri bune - păstrează-le! Relele - aruncă-le!
Zilele sunt precum clipele, trec repede - trăieşte-le!
Amintiri urâte - şterge-le! Exemple bune - urmează-le!
Idei constructive - ce mai stai? Pune bazele, clădeşte-le!”
Am ridicat capacu’ când vocea lui îmi răsuna în ureche
Şi-ntr-un colţ, am găsit o carte, era cea mai veche
Am şters praful de pe copertă şi am deschis-o
Cartea se numea „Copilăria”. Mi-am amintit că eu am scris-o
Am recitit pagină cu pagină; imagini ce mă macină
Ca o casă bântuită de stafiile trecutului, în paragină!
Retrăiesc momente, un copil simplu-n sandale
Dau timpu’ înapoi la vârsta când hoinăream pe maidane
Priveam viaţa cu inocenţă şi indiferenţă
Cu multă decenţă, mai puţină decadenţă şi violenţă
Ar fi o singură diferenţă dac-aş putea să rescriu:
Să fiu acel fiu ce nu suferă că tatăl său e o absenţă
O prezenţă imaginară, o existenţă spirituală
Îmi doream ca evidenţă-n memorie măcar o coardă vocală
Închid această carte şi-o las în colţu’ său
Şi deschid următoru’ volum, şi-acesta plin de praf
Refren [x2]
Caut porţi şi ferestre
Caut voci să-mi dea de veste
Mă caut! Îmi dau teste
Să găsesc ieşiri. E-o poveste
În care orice pas este o căutare. Sunt fără scăpare
Rămân închis în propria mea închisoare!


Tot eu, în ani de liceu; un fel de derbedeu
Fără să fiu zmeu, totu’ se raporta la egoul meu
Eram eroul meu. Mă credeam în stare să-mi iau lumea-n cap
Să nu-mi pese de nimic, să fac numai ce vreau să fac
Au apărut tentaţii, fete ce se credeau drăguţe
Ce spuneau: […]
Băgam liniuţe vu bani mărunţi, să fac puţin mai mulţi
Ce câştigam, dădeam pe casete; aşa o ardeam pe atunci
Credeam că alcoolul m-ascultă
Şi-i ziceam: „Auzi băi, brută tăcută
Te beau până când o să-mi stea limba plută!”
Vedeam în vicii, delicii ce cereau sacrificii băneşti
Mama îmi spunea: […]
Nopţi de Bucureşti au devenit zile şi zilele nopţi
Să nu te miri,pe-ntuneric vampir, în zori un martir
Stări de sictir, exaltări, ezitări, remuşcări;
Deseori, am făcut schimbări, total pierdut în căutări
Trecut prin multe lecţii de viaţă, multe direcţii
Realizări şi decepţii, m-am dat cu capul de toţi pereţii
Căutam refugii, perfuzii spirituale să scap;
Ca şi acum, citeam o carte sau ascultam hip-hop
Mi-am zis că-n erupţii de rime, pot cuceri munţii;
Din spatele frunţii, mesajul meu cult cultivă inculţii;
Să-ncalţ desculţii, să mă-nţeleagă şi surdomuţii
Am dese întrevederi cu mine şi purtăm discuţii:
„- Salut, frate!
- Baftă, Carbon! Ce-ai mai făcut?
- Am fumat, am băut, am futut, am scris şi cam atât!”
Subwooferu’ îmi vorbeşte, eu mă caut în cufăr orbeşte
Oare ăsta e scopul vieţii? Omu’ să caute cât trăieşte?
Întrebări, întrebări şi iar întrebări;
Între bare, în propria mea închisoare
Aştept la răspunsuri urmări
Aceleaşi stări, aceleaşi premise, am aceleaşi vise;
De multe ori, iau decizii şi conştiinţa mă contrazice
Şi fiecare crede că are ştiinţa că dacă zice ce zice
Prezice corect şi se integrează perfect în matrice
Şi pe zi ce trece, parcă totu’ mă lasă mai rece
Extrage zece oameni şi închisori vei găsi tot zece
Spun adio prezentului meu din studio
Ce devine trecut în prezentu’ tău când m-asculţi la radio
Ştiu că şi-acum cauţi, ştiu! Pentru că momentu’ e prea viu
Cartea asta n-are praf pe ea, eu încă mai scriu